Joc F1 Manager:
F1 Manager

F1 Manager

„M-am simţit ca şi când aș fi condus printr-un tunel. Întregul circuit a devenit un tunel … am ajuns la un asemenea nivel ridicat de concentrare, încât eu și maşina am devenit una. Împreună am fost la maxim. Am oferit totul maşinii şi vice versa.” (Ayrton Senna)

A doua victorie pentru Bottas este obținută în cursa din Austria

A doua victorie pentru Bottas este obținută în cursa din Austria

Doar si simplul fapt ca Hamilton pleaca de pe pozitia a VIII-a ar fi suficient pentru a ne asigura ca vom avea parte de momente interesante in cursa de astazi. Este stiut ca britanicul dispune alaturi de Bottas de cea mai rapida masina de pe circuit si este cunoscuta si ambitia si talentul sau. In plus sa nu uitam ca el lupta pentru titlul mondial, asadar va face tot posibiliul ca macar podiumul sa il obtina. Noi credem ca va si reusi.

Circuitul austriac fiind unul scurt, si unde tractiunea conteaza foarte mult, cei de la Ferrari nu vor avea in cursa vreun dezavantaj in fata nemtilor de la Mercedes. Mai mult, chiar si cei de la Red Bull vor fi – spunem noi – mult mai aproape de cele doua echipe decat au fost in calificari.

Pe acest circuit atipic s-a vazut cine are un monopost bun la toate si din pacate doar primele 3 echipe au dovedit acest lucru si partial echipa Haas si Force India. Un mister ce s-a intamplat cu cei de la Williams care au anuntat si o invotatie majora adusa in Austria.

Strategia

In mod normal va fi una cu o singura oprire la boxe, iar cei de la Pirelli afirma ca pe hartie cea mai rapida strategie este utilizarea pneurilor super usoare si apoi a celor usoare. Iar singurul pilot din primii 10 care poate utiliza aceasta strategie este Hamilton, fiindca ceilalti sunt obligati sa plece in cursa cu pneurile folosite in a doua sesiune a calificarilor, iar acelea sunt cele ultra usoare.

Pe de alta parte insa, pneurile ultra usoare ajung la temperatura optima mai rapid decat cele super usoare si primele cateva tururi ar putea fi dicil pentru britanic sa faca depasiri.

Intrebat daca Bottas il va tine in spate pe Vettel pentru ca Hamilton sa il ajunga din urma, acesta a zis ca s-a uitat peste notitele de pe strategia de cursa si ca nu a vazut asa ceva. Minunat raspuns.

Alt aspect remarcat sunt numeroasele iesiri in nisip si pe zonele de esapare ale circuitului pe care pilotii le-au efectuat in antrenamente si in calificari. Pilotii pot merge la limita cu masinile si pneurile actuale; forțând apar și greșeli, asadar interventia unei masini de siguranta este destul de ridicata in opinia noastra, lucru ce ar duce la schimbarea din mers a strategiilor pilotilor.

Una peste alta speram sa avem parte de o cursa foarte spectaculoasa!

Cursa!

Nu a fost asa de spectaculoasa cum ne asteptam, dar a fost bine. Mai ales la inceput si la sfarsit.

Pacat pentru incidentul de la start in urma caruia doi piloti indragiti de public au fost eliminati: Alonso si Verstapen.

Rezultatele finale:

Pos No Driver Car Laps Time/Retired Pts
1 77 Valtteri Bottas Mercedes 71 1:21:48.523 25
2 5 Sebastian Vettel Ferrari 71 +0.658s 18
3 3 Daniel Ricciardo Red Bull Racing TAG Heuer 71 +6.012s 15
4 44 Lewis Hamilton Mercedes 71 +7.430s 12
5 7 Kimi Räikkönen Ferrari 71 +20.370s 10
6 8 Romain Grosjean Haas Ferrari 71 +73.160s 8
7 11 Sergio Perez Force India Mercedes 70 +1 lap 6
8 31 Esteban Ocon Force India Mercedes 70 +1 lap 4
9 19 Felipe Massa Williams Mercedes 70 +1 lap 2
10 18 Lance Stroll Williams Mercedes 70 +1 lap 1
11 30 Jolyon Palmer Renault 70 +1 lap 0
12 2 Stoffel Vandoorne McLaren Honda 70 +1 lap 0
13 27 Nico Hulkenberg Renault 70 +1 lap 0
14 94 Pascal Wehrlein Sauber Ferrari 70 +1 lap 0
15 9 Marcus Ericsson Sauber Ferrari 69 +2 laps 0
16 26 Daniil Kvyat Toro Rosso 68 +3 laps 0
NC 55 Carlos Sainz Toro Rosso 44 DNF 0
NC 20 Kevin Magnussen Haas Ferrari 29 DNF 0
NC 14 Fernando Alonso McLaren Honda 1 DNF 0
NC 33 Max Verstappen Red Bull Racing TAG Heuer 0 DNF 0


Comentarii prin Facebook

Scrie un mesaj

Comments (6)

  1. Ioan09.07.2017 Răspunde
    Hai sa va zic eu primii 3 si nu trebuie sa imi dati nici un tricou:
    Bottas, Vettel, Ricciardo.
    • Ioan10.07.2017 Răspunde
      Am avut dreptate, am avut dreptate…. nu vreau tricou
  2. victor L09.07.2017 Răspunde
    Doamna `nţătoare, Botas mi-a furat din start!
    – Pai, Sebi, dece nu l-ai lovit, ca te pricepi?!
  3. daniel10.07.2017 Răspunde
    Vesnic plangaciosul Seb! Jalnic campion. De carton.
    • victor L10.07.2017 Răspunde
      Nu, nu e de carton, e, totusi, cistigator de F1.
      Dar da, e un plingacios suparat ca lumea nu ii face plecaciuni, nu se da la o parte din fata lui.
      Cam jalnic.
      „Fosta-i lele cind ai fost!”

Scrie un mesaj