Sebastian Vettel (1,1): A fost un sfarsit de saptamana fantastic. Startul a fost strans dar apoi am avut un ritm de cursa puternic in special dupa ce masina de siguranta a plecat de pe circuit si am impins foarte mult ca sa ne construim o distanta fata de cei din spate. Ultimele 10 tururi pareau ca vor tine vesnic. Mi-am pastrat concentrarea amintindu-mi cat de usor poti gresi pe acest circuit fiindca zidurile sunt aproape si daca nu esti suficient de atent poti sa gresesti cu usurinta. Multumesc tuturor celor de la fabrica pentru efortul depus si secretul reusitei noastre este faptul ca iubim ceea ce facem si suntem pasionati de acest lucru.
Mark Webber (4,15): Am facut tot ce am putut astazi si depasirea asupra lui Nico a fost un moment placut, insa cu 6 tururi inainte de final cei de la boxe au inceput sa fie ingrijorati de masina si am incercat sa ajung la final insa in ultimul tur masina a luat foc si s-a terminat. Cursa a fost buna insa prea mult trebuie sa te axezi pe salvarea pneurilor. Este enervant ceea ce s-a intamplat in cursa dar asa merg lucurile si undeva, cineva, a avut o zi mai neplacuta ca a mea.
Fernando Alonso (7,2): Locul 2 pentru noi este ca o victorie pe un circuit unde este dificil sa depasesti. Decizile pe care le-am luat in privinta strategiei au fost cele corecte chiar daca au fost agresive si la limita. Avantajul avut asupra lui Raikkonen si Webber a fost suficient ca sa pot termina cursa cu pneurile incaltate in momentul cand a intrat pe circuit masina de siguranta. La start am reusit sa depasesc 4 masini dar nu am reusit sa il depasesc si pe Rosberg. Distanta in campionat acum este foarte mare si ca sa castigam avem nevoie de mult noroc. Inca nu renuntam, insa trebuie sa fim realisti, dar daca se iveste oprortunitatea noi vom fi acolo ca sa profitam de ea.
Felipe Massa (6,6): La start m-am trezit prins intre masini si in loc sa castig pozitii am pierdut. Toata cursa am fost in spatele cuiva blocat si tinand cont de ce s-a intamplat cred ca este un bun rezultat si ma bucur ca am adus aceste puncte echipei. Am reusit sa imi recuperez pozitia fiindca i-am depasit in ultima parte a cursei pe cei care s-au chinuit cu pneurile.
Kimi Raikkonen (13,3): Este un rezultat bun si chiar daca as fi reusit sa alerg mai mult in antrenamente sau daca m-as fi calificat mai sus pe grila cred ca locul 3 este maxim din ce am fi putut sa obtinem astazi. Problema pe care am avut-o la spate nu a fost un lucru ideal insa m-am simtit mult mai bine decat ieri (Sambata) si in timpul cursei nici nu am sesizat-o decat dupa ce aceasta s-a terminat. Pana la Coreea am insa timp sa ma refac complet.
Romain Grosjean (3, descalificat): Cursa a mers destul de bine si cred ca locul 2 sau 3 ar fi fost posibil pentru noi insa motorul a avut alte idei si astfel am fost nevoit sa renunt la cursa lucru pe care nu vrei niciodata sa il faci.
Nico Rosberg (2,4): „Am avut un start bun astazi si masina a fost puternica. Momentul in care a venit masina de siguranta nu a fost unul potrivit pentru noi si probabil ca nu a fost cea mai buna decizie sa ramanem pe circuit, dar in acel moment nu am stiut daca vom fi in stare sau nu sa pastram pneurile pana la final. Am avut dupa iesirea masinii de siguranta niste resturi de cauciuc agatate de aripa fata lucru care m-a facut sa pierd timp si a avut impact asupra cursei mele fiindca astfel pneurile s-au degradat mai repede decat ar fi fost firesc. Probabil ca ar fi trebuit sa terminam cursa pe locul 2 si sunt putin dezamagit de locul 4 insa vom invata din aceasta cursa si ne vom concentra pe urmatoarea care va avea loc in Coreea.”
Lewis Hamilton (5,5): Aceasta a fost o cursa cu adevarat dura, probabil cea mai solicitanta din punct de vedere fizic din intregul calendar. Am incercat tot ce am putut astazi si masina a mers bine insa am platit pretul pentru faptul ca nu ne-am calificat mai in fata ieri. Nu am avut cel mai bun start si a trebuit sa merg larg ca sa il evit pe Mark in virajul 1. Din acel moment a fost greu sa ajung pe pozitia mea initiala. Cu siguranta momentul in care a venit masina de siguranta nu ne-a ajutat insa trebuie sa ne analizam strategia si sa vedem ce am fi putut face diferit in situatia avuta. Totusi nu sunt sigur ca am fi putut face ceea ce a facut Fernando si Kmi care au stat asa de mult pe aceleasi pneuri. Scopul nostru este sa ii invingem pe cei de la Ferrari in Campionatul Constructorilor si sa mai obtinem o victorie pana la sfarsitul anului.”
Jenson Button (8,7): „Am crezut ca am putea obtine un podium astazi dar in cele din urma nu am avut viteza necesara sa stam in fata celor care ne urmareau. A fost placut sa incercam acest lucru si trebuie sa ne asumam riscuri daca vrem un podium in acest an. Ne-am asteptat ca cele mai multe tururi sa le facem pe pneurile superusoare si am setat masina pentru acest lucru. Pneurile medii nu au mers bine pe masina noastra si faptul ca a trebuit sa il tinem pe Kimi in spate atat de mult mi-a distrus pneurile de pe spate. Nu am fi putut avea o strategie mai buna decat cea pe care am avut-o.”
Sergio Perez (12,8): „Cred ca putem fi multumiti cu rezultatul de astazi, asa cum a spus si Jenson locul 7 si 8 a fost probabil maxim din ceea ce am fi putut obtine. Dupa parerea mea, masina de siguranta a iesit intr-un moment nepotrivit pentru noi si astfel a trebuit sa ne asumam riscul ca sa terminam cursa cu doar doua opriri.”
