Dumnezeu, Învierea, Senna şi Schumacher

După ce am urmărit filmul „Dincolo de sunetul vitezei” dedicat vieţii lui Ayrton Senna, am avut un sentiment de iritare. Ceva anume şi ceva important nu ieșise la suprafață. Iniţial nu am știut ce. Mi-am amintit vorbind despre el cei care l-au cunoscut spunând într-una cât de rapid este si a fost, despre caracterul său puternic, despre faptul că iubea copiii. Vorbind la rece: asta o spun cei apropiaţi despre fiecare om ce pleacă spre infinit.

Ce nu s-a spus? Nu s-a povestit despre cele mai adânci dimensiuni ale omului Senna. Acestea nu se refera la curse, date biografice, despre duelul si relatia dintre el şi Alain Prost, despre cine ar fi avut dreptate (parca s-ar putea ca dreptatea sa fie doar de o parte!?).

Despre aceste adâncimi ale lui Ayrton Senna as dori sa vorbesc, despre un crez, despre ceva ce devine interzis, desuet si retrograd în spaţiul public, devine practic interzis si asta tocmai în numele libertăţii, aș vrea să vorbesc despre credinţă; despre credinţa lui Senna, despre Dumnezeu.

Vreau să revin asupra momentului în care el a spus că l-a văzut pe Dumnezeu în ultimul tur al unei curse câştigate şi asupra altor nenumărate momente în care a afirmat că aceste rezultate ale sale sunt voinţa lui Dumnezeu, mâna lui Dumnezeu care lucrează.

În film, cunoscuţi din Formula 1, îl scuzau cumva pentru ceea ce declarase. “Nu a zis cum arăta Dumnezeu, ci doar că l-a văzut”. “El părea convins şi serios în ceea ce spunea, ce pot spune …”. “Era dreptul lui să creadă în aşa ceva” şi “cu toţii uneori săvârşim asemenea delicte.”

12345

Auzi: delicte!!!

Oamenii spuneau despre el că este bun, că este genial, că îl respectă, dar puteau să îl urmeze, puteau să îl înţeleagă doar până într-un punct al drumului său, nu pe întregul drum, nu puteau merge cu el pe calea care duce până la Dumnezeu. Cred că Senna era iritat de faptul că în jurul lui în Formula 1 era această atmosferă şi viziune tehnicistă asupra vieţii. Când creezi cea mai rapidă maşină din lume, cu cei mai buni ingineri şi câştigi, când nu o creezi pierzi, unde e Dumnezeu? E doar omul şi cunoştiinţele sale gândim cei mai multi dintre noi, asadar unde este Dumnezeu? Probabil ca nu este nimic dincolo. În acest mediu ostil spiritualității, Absolutului, el, Senna, care avea o ţară la picioarele sale, era cel care în continuare gândea, credea si mai ales știa altceva. Şi cred că de aceea a rămas modest în întreaga sa viaţă, fiindcă ştia că nu e numai meritul său pentru ceea ce reușise.

Ei bine, cred că Senna, ca toți oamenii de geniu care reuşesc să rămână şi modeşti în faima lor, că oamenii aleşi – să nu mă feresc de cuvinte – au menirea să ni-l descopere pe Dumnezeu; doar că noi, cei mai mulţi dintre noi nu îi putem urma aici. Senna ne arată că atunci când faci totul cu pasiune şi asculţi în mod sincer de inima ta si îi urmezi calea – fiindca inima este un organ al cunoașterii prin simțire, unul adesea superior rațiunii – nu ai cum să nu reuşeşti tot ceea ce îți propui şi mult mai important nu ai cum să nu te întâlneşti cu Dumnezeu.

Vine Paştele Ortodox şi în 1 Mai 1994 când Ayrton a murit a fost Paştele Ortodox. Cred, cred că Dumnezeu l-a luat la El pe Senna într-o zi binecuvântată ca să arate lumii căci cu adevărat Senna l-a cunoscut în timpul vieţii şi că şi atunci, pe 1 Mai 1994, într-o altă zi de cursă, Senna s-a întâlnit din nou cu El. De data asta pentru totdeauna.

Dar noi nu am înţeles mare lucru din această taină. Ne spunem că este o întâmplare, o coincidenţă eventual. Întâmplarea zicea cineva că este modul prin care Dumnezeu doreşte să rămână anonim, să rămână modest, să stea tainic în spatele lucrurilor. Dar prin asta nu înseamnă că Dumnezeu doreşte să rămână necunoscut nouă celorlalţi, cu siguranţă nu atât de necunoscut pe cât a rămas El din ziua învierii Fiului Său. De la începuturi, trecând prin 1994 şi până astăzi în 2015. Sperăm ca toţi piloţii în ziua de Duminică 12 Aprilie, când sunt Sfintele Paşti să încheie cursa cu bine. Unul singur a mărturisit – public cel puţin – că s-ar fi întâlnit cu Dumnezeu. Felipe Massa.

Totul se întâmplă cu un rost. Și acum mă gândesc la cel pe care îl consider un mare pilot, cel mai mare din timpurile moderne. Să aprindem o lumânare și să spunem o rugăciune în aceste zile special și pentru un alt fiu – la fel ca noi toţi ceilalţi – fiu prin dar, nu de o ființă a lui Dumnezeu, să ne rugăm pentru Michael. Pentru Michael Schumacher.

Hristos a Înviat!

Versiunea în Engleză

Versiunea în Germană

3 comentarii

  1. tra la laalalal

  2. Un articol foarte bun.

  3. Adevarat a Inviat!

Comments are closed.